Astăzi, reabilitarea sportivă depășește cu mult simplul tratament fizic al unei zone afectate. Este un proces complex, atât biologic, cât și neurocognitiv, al cărui obiectiv nu este doar revenirea sportivului pe teren, ci atingerea unei forme chiar mai bune decât înainte de accidentare. Pe baza interviului realizat cu expertul, am sintetizat cele mai importante principii.
Accidentări frecvente în sporturile profesioniste
În lumea handbalului și a altor sporturi de contact similare, spectrul accidentărilor este variat, iar statisticile evidențiază diferențe clare între sexe și grupe de vârstă. Expertul subliniază că, deși leziunile de contact (precum cele musculare sau contuziile) sunt mai vizibile, cele fără contact pot avea adesea consecințe mult mai grave.
- Accidentările gleznei se află pe primul loc în topul celor mai frecvente.
- Urmează leziunile la nivelul genunchiului, dintre care cea mai gravă este ruptura ligamentului încrucișat anterior.
- Accidentările la umăr sunt, din punct de vedere statistic, puțin mai rare, însă pot cauza absențe îndelungate din procesul de antrenament.
Doi piloni ai reabilitării și factorul timp
O recuperare reușită nu este o chestiune de noroc. Procesul de reabilitare se bazează pe două etape clar definite:
- Vindecarea țesuturilor și restabilirea echilibrului: În această fază, obiectivul este corectarea slăbiciunilor și a dezechilibrelor musculare apărute în urma accidentării sau a intervențiilor chirurgicale. Este esențial de înțeles că timpul de vindecare a țesuturilor nu poate fi grăbit; acesta este influențat de factori precum genetica, nutriția și stilul de viață.
- Corecția funcțională: În etapa a doua, accentul se pune pe eliminarea cauzelor care au dus la accidentare. Scopul este ca sportivul nu doar să revină la activitate, ci să o facă într-o formă mai bună și mai sigură decât înainte.
Timpul necesar pentru revenire variază: după o intervenție la ligamentul încrucișat anterior, recuperarea durează, de regulă, aproximativ 9 luni la adulți și 10–12 luni la sportivii adolescenți.
Chirurgie sau tratament conservator?
În cazul unei rupturi de ligament încrucișat anterior (LCA), expertul nostru subliniază că intervenția chirurgicală este, în sportul de performanță, aproape inevitabilă. Stabilitatea genunchiului în mișcările de rotație nu este asigurată de mușchi, ci de ligament, iar absența acestuia poate duce la leziuni secundare, precum afectarea meniscului.
Potrivit recomandărilor specialiștilor, decizia privind intervenția chirurgicală ar trebui luată, în mod ideal, în decurs de un an, înainte ca la nivelul articulației genunchiului să apară modificări permanente.
Bariere mentale și tehnici neurocognitive
Pe lângă recuperarea fizică, componenta psihologică joacă un rol esențial. Mulți sportivi se confruntă cu teama de a se accidenta din nou, ceea ce poate încetini revenirea la nivelul optim de performanță.
Pentru depășirea acestor bariere se utilizează tehnici neurocognitive moderne. În timpul exercițiilor, atenția sportivului este direcționată și împărțită în mod intenționat – de exemplu, prin reacția la stimuli luminoși sau prin lucrul simultan cu mingea. Dacă sportivul reușește să execute corect mișcările chiar și în condiții de atenție divizată, încrederea crește, iar teama dispare treptat.
Prevenirea: o investiție în viitor
Cel mai mare progres în domeniul prevenției a fost adus de analiza video, care a permis identificarea erorilor tipice de mișcare. Se estimează că aproximativ 70% dintre accidentări pot fi prevenite prin programe specifice de corecție. Mesajul expertului este clar: prevenția ar trebui să înceapă cât mai devreme – în cazul fetelor între 11 și 14 ani, iar la băieți în jurul vârstei de 16 ani – pentru a obține cele mai bune rezultate pe termen lung.
Edit Benkovics: Fizioterapeută
Natasa Patócs: Manager de evenimente și PR, Fabulo
Dóra Horváthová: Manager social media și influencer, Fabulo